Posted tagged ‘O.S. Card’

Clubul de lectură – o oază în inima realității

Mai 22, 2013

lectura 1După a treia ediție a Clubului de lectură Nemira, m-am convins că și în România se poate discuta liber despre cărți, fără prezența unor invitați care să monopolizeze discuția și totul să se transforme într-un curs magistral, în care participanții să fie doar niște ascultători supuși și pradă admirației, fără să aibă curajul să-și spună părerea. E de ajuns un moderator discret și care să știe să întețească focul discuției sau să o orienteze spre subiect atunci când deviază prea mult.

Ei bine, clubul de lectură este o idee care a fost aplicată cu succes în rândul cititorilor de la noi și funcționează ca și în alte părți. Deja s-a format un nucleu dur al celor care vin în fiecare lună să discute despre câte o carte, pe care tot ei sunt cei care o aleg. Deși nu îi cunosc pe nume, îi știu după intervenții, unul are umor, altul serioase lecturi istorice, e un cuplu tată-fiică, care oferă o perspectivă asupra aceleiași opere despărțită de câteva generații. Sunt oameni tineri și foarte tineri și persoane mai în vârstă, de ambele sexe, simpli cititori, dar și autori în pragul debutului sau bloggeri cunoscuți. E o comunitate care se formează în jurul acestui club de lectură, unită prin pasiunea pentru citit.

La ultima ediție a Clubului de lectură Nemira din luna aceasta, cartea aleasă a fost Jocul lui Ender de O.S. Card, o carte iubită nu numai de fanii SF, ci de orice cititor împătimit. Am văzut ediții noi, dar și unele uzate, răsfoite până la desprinderea paginilor, ale acestui roman care face parte din lecturile, obligatorii aș zice eu, ale unui adolescent.

S-au încrucișat idei despre roman ca într-o adevărată luptă stelară :). Am notat pe tabletă în timpul discuțiilor, ca un scrib, câteva dintre cele spuse acolo, ca să aflați cât de interesantă și compozită poate fi o astfel de întâlnire:

– asemănarea romanului lui O.S. Card cu cele ale lui Asimov

– diferențele dintre nuvela Jocul lui Ender și romanul cu același nume

– așteptările referitoare la ecranizarea romanului, film care va apărea în toamna lui 2013

– un cititor a observat similitudinea dintre numele lui Andrew „Ender” Wiggin și Peter Wiggin – Sfântul Andrei și Sfântul Petru

– legătura dintre roman și jocurile pe calculator, prezența avant la lettre a rețelelor sociale

– s-a spus că romanul este pe lista de lecturi obligatorii pentru infanteriștii marini în SUA

–  a fost semnalat că un fragment din Jocul lui Ender a apărut într-unul din primele manuale alternative de limba si literatura română

–  discuții pe marginea cruzimii copiilor, a violenței

– s-au făcut paralele cu educația și civilizația spartană și educația militară în general (cum este pregătit un om să ucidă, empatizarea cu dușmanul, cruzimea pe care o generează orice război)

– selecția genetică

– manipularea lui Ender

– lipsa de comunicare între specii; este xenocidul justificat?

– competiția este inevitabilă evoluției?

– de ce planeta noastră ar prezenta interes pentru extratereștri? fier, apă?

– cum a reușit Ender să comunice cu matca? prin intermediul computerului sau prin repetarea unor tipare de gândire?

– comunicarea cu matca ar fi doar un truc pentru ca totul să fie în cele din urma corect politic

– răsfrângerea tensiunilor politice din anii ’80 asupra acțiunii romanului, referirea la cele două blocuri politice, comunist și capitalist

– finalul romanului contestat de unii cititori

– concluzia unora dintre participanți că toți suntem un soi de Enderi, manipulați prin sistemul de învățământ

Sunt numai câteva dintre subiectele ce au născut polemici, dezbateri, contestări, râsete, glume de care am avut parte în acea seară de luni la mansarda librăriei Cărturești Verona. Așa cum tot din rândul cititorilor s-a auzit la un moment dat, când discuția divaga spre sistemul nostru de învățământ sau spre strategiile militare actuale sau spre manipularea genetică: „scoatem la suprafață frustrările societății noastre”. Și o astfel de întâlnire, chiar dacă la ea participă doar vreo 30-60 de persoane în medie, ne ajută și să înțelegem universul în care trăim, să scăpăm de anumite prejudecăți în spiritul dialogului pornind de la o carte, de la lectură. Și cred că dincolo de plăcerea pură de a discuta despre o carte, rolul unui astfel de club este să ne cunoaștem între noi, să vorbim despre experiențele de lectură care adesea se leagă strâns de cele de viață și să fim autentici și deschiși.

Anunțuri