Spectacolul cărții sau despre une literature à jouer

Luna trecută am fost la un concert-lecture la Paris, în sala La Loge, unde scriitoarea și cântăreața franceză de origine română Lola Lafon a cântat din noul album Une vie de voleuse și a lecturat din ultimul său roman, Nous sommes les oiseaux de la tempête qui s‘annonce. E pentru a doua oară când o ascult pe Lola Lafon și spectacolul mi-a plăcut pentru că artista reușește să trezească cuvintele, să le facă să sară dintre coperte. E un alt fel de literatură, pe care aș numi-o une literature à jouer, care trăiește nu numai prin lectura în gând, cât mai ales prin lectura cu voce tare, ca altădată în Antichitate sau în Evul Mediu, prin acea punere în scenă concepută firesc de Lola Lafon, prin albumul muzical afiliat textului. E o literatură de agora, care atrage cititorul, îl cheamă să intre într-o lume în care se vede pe sine mai limpede decât în orice oglindă pe care i-o oferă societatea prin vitrinele încărcate, ecranele TV sau monitoarele computerelor. Îl îndeamnă să participe, să se indigneze, e o formă poetică a lui Indignați-vă! de Stéphane Hessel, al cărei mesaj rămâne însă la fel de puternic.

Printre spectatorii francezi și nu numai de la acest concert-lectură, mă gândeam la lansările plicticoase de la noi, unde doi-trei vorbitori, oricât de plini de spirit ar fi, tot nu reușesc să alunge căscatul în rândul privitorilor. Sau la evenimentele care, și atunci când se organizează într-o sală de librărie șic, se concentrează pe personalitatea invitaților și mai puțin pe ștergerea barierei de comunicare dintre potențialii cititori și „lucrătorii“ cărții. Ne gândim prea puțin la cititori când facem cărți, fie că suntem editori, autori sau PR-i. Dăm prea puțină importanță actului lecturii în sine, lecturii publice, nu ne gândim la latura de spectacol a literaturii care e esențială în supraviețuirea ei, azi, când se citește din ce în ce mai puțin. Proiectul Lecturi urbane e unul dintre puținele, dacă nu singurul care militează pentru recuperarea actului de a citi oriunde și oricând.

Pe ici, pe colo, lucrurile se mișcă și la noi, în ceea ce privește tipicul prăfos al lansărilor, dar va mai trece timp până când mentalitatea celor care fac cărți se va schimba și vor înțelege că nu  trebuie să se mai cocoațe pe turnul de fildeș al savantlâcului, ci să coboare în stradă, să se adreseze direct celor prea interesați de celelalte ale vieții ca să lectureze sau să cumpere un volum din proprie inițiativă.  Un actor, un cântăreț, un filmuleț pe YouTube, un blog, un cont pe Facebook, un spațiu neconvențional, tot ceea ce înconjoară cartea e fundamental pentru promovarea ei.

Autorul român e adesea ba foarte modest și aproape autist, ba convins de genialitatea-i precoce, dar puțini știu să-și pună în valoare calitățile actoricești, vocea plăcută sau alte talente ascunse, sau să invite prieteni artiști și să se prezinte în fața cititorilor firesc și deschis, ca să-și lanseze creațiile într-un spectacol de calitate. Vremurile sunt altele și autorul nu-și mai poate permite să-și lase textul să aștepte între coperte.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: De prin lumea literară

Etichete: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

6 comentarii pe “Spectacolul cărții sau despre une literature à jouer”


  1. Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.


  2. foarte misto pledoaria!
    dar mai e drum lung. chiar si la cei mai tineri. de parca pentru unii – poate si pentru mine, nu stiu 🙂 – cu cat sunt mai inteligenti, cu atat se prostesc mai tare.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: