Stil, substantiv (9. Tratează-te de adjectivită!)

Adjectivita este un soi de boală a copilăriei într-ale scrisului. Ca varicela. Și lasă urme, dacă nu e bine tratată, nu pe piele, ci pe propriul text. I se mai spune și epiteită (ca să mă joc și de-a stilistica).

Mă refer la adjectivele calificative, acelea numite și adjective primare: bun, frumos, albastru, greu, rece etc. Cele care califică un substantiv. Din punct de vedere stilistic ele sunt epitete, atunci când funcția lor descriptivă se asociază cu aceea expresivă. Adică, după cum ne lămurește Tudor Vianu în Studii de stilistică, epitetul exprimă „ sentimentele şi impresiile care-l stăpânesc mai cu dinadinsul [pe scriitor – n.m.] şi care precizează atitudinea lui faţă de lume şi societate“.

În poezie epitetul e oarecum familiar, dacă ne gândim la poezia romantică sau la cea modernă, la epitetul eminescian („Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară“ sau „Mii de fluturi mici albaștri“) sau la cel arghezian („subt plopii negri şi severi”). În proză însă eptitetele adjectivale lăsate de izbeliște pot transforma un portret sau o descriere într-un hățiș.

Am ales un fragment dintr-un text trimis la un concurs literar de proza scurtă pentru a demonstra cum se manifestă adjectivita și cât de ușor poate fi „tratată“ chiar și la o atentă recitire:

„Gabi avea riduri. Cu palmele galbene ca o lămâie putredă căuta pachetul de țigări. Băga și scotea mâinile în buzunare ca într-un spectacol ciudat. Lanterne vechi îi luminau ochii iar el trebuia să zâmbească tuturor. Degetele se ascundeau în găurile înguste și ieșeau tremurânde la lumină. Alternativ, alert.“ (Înapoi de Vlad Sîrbu)

În numai câteva rânduri, adjectivele au infestat descrierea personajului Gabi. Recitirea textului conduce în primul rând la eliminarea a ceea ce prisosește, apoi la o rescriere centrată pe esențializarea exprimării. Din start aș scoate cu totul  comparația „ca într-un spectacol ciudat“ – de ce trebuie autorul să califice el însuși spectacolul drept „ciudat“, în loc să-l lase pe cititor să observe acest lucru urmărind gesturile personajului? Din aproape în aproape, cântărind fiecare adjectiv folosit, autorul ar putea să renunțe la unele din ele dacă sunt gratuite sau redundante în contexul întregii povestiri.

În contrapunct un fragment în care adjectivele calificative abundă cu sens, creează plasticitatea baroc-suprarealistă a unui tablou de Desiderio Monsú:

„Pictura, peste care trecuseră secole, căpătase o lucire stinsă, iradiind singurătate și melancolie. Înfățișa palate gigantice, de marmură trandafirie, cu fațadele încărcate de colonade și statui, ridicându-se, lucind ca oglinda, din evanescența orbitoare a unei mări verzi și limpezi scânteind sub un soare abstract de amiază perfect.“ (Orbitor, Aripa stângă de Mircea Cărtărescu, Editura Humanitas)

Așadar, când ai ajuns la măiestrie ca scriitor poți transforma adjectivita într-o rafinată lecție de stil, de o perfecțiune „marmoreeană“, topind o moștenire literară într-un aliaj unic.

Important este și locul în care este plasat adjectivul față de substantiv, de obicei după cuvântul pe care-l determină. Adesea antepunerea adjectivului are rol expresiv, dar de cele mai multe ori este derizorie, având un efect bombastic, dacă nu chiar de limbaj de lemn (așa cum erau scrise osanalele din trecut sau cum sună discursurile demagogice din prezent – „măreț partid, măreț conducător“ e un refren încă valabil).

Și parcă nu-mi vine să nu amintesc de eminesciana „lebădă murindă“, oricât de școlărește ar suna 🙂 Forma aceasta de gerunziu cu valoare adjectivală o întâlnesc adesea în textele începătorilor, care-l folosesc ca pe un soi de simbol al poeticității, cum le-a rămas lor de la Eminescu și de la „profa de română“.Uneori poți stârni din partea cititorului doar umorul involuntar la ivirea pe neașteptate într-un text a unei astfel de forme cu parfum de trecut.

Într-o carte pe care o traduc din limba franceză (Unde mergem, tati? de Jean-Louis Fournier, în curs de apariție la Editura Nemira) am întâlnit un portret schițat cu mijloace lingvistice de o simplitate aproape infantilă într-un fragment de nici 200 de cuvinte:

„Thomas poartă ochelari mici, cu rame roșii, care îi vin foarte bine. Cu salopeta sa pare un student american, este fermecător.

Nu îmi mai amintesc cum ne-am dat seama că nu vedea bine. Acum, cu ochelarii săi, tot ce vede trebuie să fie clar, Snoopy, desenele lui… Am avut pentru o clipă incredibila naivitate de a crede că ar putea citi în sfârșit. Urma să-i cumpăr mai întâi benzi desenate, apoi romane din colecția pentru adolescenți «Signe de Piste», apoi Alexandre Dumas, Jules Verne, Le Grand Meulnes și, de ce nu, chiar Proust.

Nu, el nu va putea niciodată citi. Chiar dacă literele pe pagină au devenit clare, ele vor continua să fie încețoșate în mintea lui. El nu va ști niciodată că toate aceste piciorușe de muscă care acoperă paginile cărților ne spun povești și au puterea să ne transporte în altă parte. El este în fața lor ca mine în fața hieroglifelor.

Probabil crede că sunt desene, mici desene care nu reprezintă nimic. Sau se gândește că sunt șiruri de furnici și le privește mirat că nu fug să se salveze când el întinde mâna să le strivească.“

De remarcat utilizarea redusă a adjectivelor calificative, doar la început și bine plasate, pentru că ochelarii sunt un element-cheie al portretului. Cu ajutorul lor Thomas vede mai clar tocmai încețoșarea literelor, a lucrurilor, a lumii. Mici și roșii, ochelarii absorb întreaga ființă a micuțului analfabet, dându-i un aer de student. Amar contrast ce sălășluiește în chiar sufletul naratorului-tată.

M-am gândit că n-ar strica să vă propun, celor doritori, un mic exercițiu, pornind de la acest fragment. Să scrieți un text de maximum 200 de cuvinte, în care să schițați un personaj, chibzuindu-vă bine adjectivele/epitetele. Și ca să nu fie doar un exercițiu fără răsplată, autorul celui mai reușit text va primi în dar o carte: Eleganța ariciului de Muriel Barbery, publicată de Editura Nemira, în traducerea lui Ion Doru Brana și apărută în colecția Babel.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Despre scris

Etichete: , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: