Stil, substantiv (2. Scrie firesc!)

Știu, e ușor să-i spui unui scriitor începător să scrie firesc, dar devine extrem de dificil pentru cel în cauză când se află față în față cu foaia de hârtie și capul îi e doldora de idei.

Ideal e să folosești cuvinte și fraze care îți sunt la îndemână și pe care le stăpânești. Una dintre greșelile frecvente e aceea de a fi cu orice preț original, adică să utilizezi expresii insolite, neologisme sau invenții lingvistice, structuri sintactice delirante uneori, fără a stăpâni însă limba corect din punctul de vedere al vocabularului, gramaticii, ortografiei. Înainte de a fi original, trebuie să cunoști cel mai important instrument cu care operezi, limba în care scrii.

După noțiunile de bază care țin de studiul limbii (nimeni nu-ți cere să fii filolog, doar un bun utilizator!), pasul doi e cunoașterea limbii proprii unui scriitor. A-i citi pe cei care te-au precedat pe calea scrisului și care au reușit în meseria de scriitor e o necesitate și o tovărășie permanentă de-a lungul carierei tale.

Cu toții avem scriitori care ne plac. Și, „pentru că este aproape imposibil să-ți interzici să imiți ceea ce admiri“, inconștient, vei imita. Așa cum observă autorii volumului The Elements of Style, imitarea nu-i motiv de îngrijorare. Important e să te străduiești să admiri ceea ce e bun. Când vocabularul ți se dezvoltă natural, odată cu studiul și experiența scrisului, și devii sigur pe limba pe care o mânuiești, din imitarea a ceea ce îți place nu va mai rămâne decât un ecou integrat natural în țesătura propriului text.

Exemplele unei imitări reușite, diferite de plagiat sau epigonism, se găsesc la orice pas în literatură, de la Proust și Camil Petrescu la Faulkner și Onetti.

Un alt păcat împotriva căutării stilului natural este experimentul de dragul experimentului, și nu de dragul literaturii. Dadaist nu devii peste noapte și fără să fi trecut prin scriitorii clasici, care, la vremea lor, și ei scriau experimental. Un amestec heteroclit de stiluri, de referințe culturale și de formulări șocante nu face decât să demonstreze lipsa de sens a textului așa-zis experimental, mascată de o erudiție prost digerată și de un ermetism gol. Desigur, nu ma refer aici la parodierea stilurilor, așa cum cu virtuozitate o fac scriitorii postmoderniști (de pildă în romanul Pasiune de A.S. Byatt, apărut la Ed. Nemira).

Poveștile noastre contează în măsura în care le așternem pe hârtie și devin ale altora. Scrisul face posibilă această minune dacă scriitorul e un bun îmblânzitor al limbii în care scrie.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Despre scris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: